Taina Sfântului Maslu – rânduială și semnificație
Post

Taina Sfântului Maslu – rânduială și semnificație

Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn întru numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav,  şi-l va ridica pe el Domnul, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui. (Iacov 5, 14-1 5)IMPORTANȚA MASLULUI – Sfântul Maslu este Taina care,...

Intampinarea Domnului – 02 Feb. – N. Steinhard
Post

Intampinarea Domnului – 02 Feb. – N. Steinhard

N-am venit sa stric Legea, ci sa implinesc”, zice Domnul Hristos (Matei 5,17). Numai ca pentru a intelege temeinic aceste cuvinte se cade a tine seama de cele doua intelesuri pe care le poate adopta verbul a implini in limba romana. Mi se spune: adu-mi o cana de apa. Aduc cana: implinesc porunca. Sau: adu...

Euharistia – taina prezenţei lui Hristos în lume
Post

Euharistia – taina prezenţei lui Hristos în lume

Primii creştini, după cum relatează Tradiţia şi istoria bisericească, au trăit cu deosebită intensitate Taina Euharistică întemeiată de Însuşi Domnul Iisus Hristos. Dorinţa lor cea mai arzătoare era de a participa la synaxa euharistică. Dumnezeiasca Euharistie este prototipul Împărăţiei lui Dumnezeu, pregustarea, încă de acum a Paradisului, deoarece Euharistia, ca eveniment sau realitate istorică şi...

Parastasul – rugăciune, milostenie sau ospăț?
Post

Parastasul – rugăciune, milostenie sau ospăț?

“O, rude si prieteni ai celui răposat! Faceți pentru el ceea ce-i este de trebuință și vă stă tuturor în putere! Nu vă cheltuiți banii cu împodobirea pe dinafară a sicriului și a mormântului, ci cheltuiți-i spre ajutorarea celor aflați în nevoi, întru pomenirea celui drag, care a răposat, cheltuiți-i cu lucrarea Bisericii, care se poate...

Predică la Praznicul Sfintei Treimi – Pr. Ilie Cleopa (2)
Post

Predică la Praznicul Sfintei Treimi – Pr. Ilie Cleopa (2)

„Cu cuvântul Domnului cerurile s-au întărit şi cu duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmii 32, 6); „Căci Trei sunt Care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi AceştiTrei Una sunt” (I Ioan 5, 7); „Cunoştinţa Sfintei Treimi şi a celei de o fiinţă Treimi este sfinţire şi îndumnezeire pentru îngeri şi pentru...

CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI
Post

CHEMAREA LUI DUMNEZEU SI ASCULTAREA OMULUI

Frati crestini, vreau să vă vorbesc despre chemarea lui Dumnezeu si de ascultarea omului de Dumnezeu si de ascultarea tuturor zidirilor Sale. Dar vreau mai ales să vorbesc despre chemarea neamului celui cuvântător al oamenilor si să vă spun în câte chipuri ne cheamă Dumnezeu pe noi. Dumnezeu cheamă popoarele pământului la pocăintă prin foamete,...

Cum am trecut de la baptisti la adevarata Biserica
Post

Cum am trecut de la baptisti la adevarata Biserica

Ortodoxia este o comoară şi fiecare dintre noi trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a o face cunoscută În Sfânta Scriptură ni se atrage atenţia că „diavolul umblă răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (1 Pet. 5:8). Într-adevăr, sunt oameni care ajung în întuneric chiar şi atunci când îl...

Predică la Praznicul Sfintei Treimi – Pr. Ilie Cleopa (1)
Post

Predică la Praznicul Sfintei Treimi – Pr. Ilie Cleopa (1)

Aţi văzut şi întotdeauna vedeţi că mai înainte de a se face ziuă, de a răsări soarele, flutură o geană de ziuă. Către răsărit se vede o lumină mai întâi puţin gălbuie şi apoi tot mai alburie, până când se ivesc razele soa­relui. Iar razele soarelui crescând mereu şi luminând sub cer, în toate păr­ţile,...