Un caz deosebit s-a petrecut și la Mănăstirea Sihăstria din județul Neamț, în zilele de 24-29 ianuarie 1993. O tânără creștină din părțile Dâmboviței, chinuită de duhuri rele datorită unei vrăjitoare din sat, a venit la mănăstire cu multă credință pentru Sfântul Maslu, însoțită de rudele ei. După ce a fost mărturisită, i s-au făcut nouă Sfinte Masluri cu șapte preoți, fiind greu muncită de demoni. Pe lângă marea credință a bolnavei, întărită de multă rugăciune și post, uimesc, mai ales, cuvintele rostite de demoni în timpul sfintelor slujbe, pe care le redăm în continuare, spre folosul credincioșilor.
LA AL DOILEA SFÂNT MASLU, ÎN SEARA ZILEI DE 24 IANUARIE 1993
În timp ce rudele o aduceau pe bolnava Maria la Sfântul Maslu diavolul din ea spunea:
-Nu te mai lupta cu mine, că ai să mori! Degeaba te lupți cu noi, că nu plecăm! Suntem tot iadul pe tine. Suntem căpetenie. Fă voia noastră; ești tânără, ai să mori. Nu plecăm din tine decât moartă… Unde să ne ducem?… Unde să ne ducem? întrebau diavolii.
Iar din mijlocul celor șapte preoți, preotul proestos le-a zis:
– Duceți-vă în locuri pustii și fără de apă!
Diavolii au răspuns:
– Nu plecăm în pustie, că acolo nu sunt oameni!
– Pleacă, duhule necurat, în iad! i-a spus același preot
Iar diavolul a răspuns din nou:
– Nu plec fără sufletul acesta.
– Pleacă, duhule rău, dintr-însa, a zis iarăși preotul.
– Este al nostru sufletul ei, au răspuns diavolii din ea.
După începerea Sfântului Maslu, când preoții o însemnau cu Sfânta Cruce, diavolul striga cu groază:
– Mă arde!… Mă biruie!…
În momente de liniște, când bolnava se închina și se însemna cu semnul Sfintei Cruci, diavolul din ea striga, amenințător:
– Nu te mai închina! Fă crucea strâmb, căci toți care fac crucea strâmb sunt ai noștri, iar cei ce o fac drept, ne biruiesc!
În timpul moliftelor de după Sfânta Evanghelie, diavolii din nou strigau cu mânie:
– Suntem în ochi, suntem în gură, suntem în urechi, suntem în mâini, suntem în picioare, suntem în toate mădularele tale… Nu plecăm, ești dată nouă…
După continuarea rugăciunilor de sănătate, diavolii au strigat:
– Degeaba vă luptați că nu plecăm. Este dată nouă!
La însemnarea cu Sfânta Cruce pe creștetul bolnavei, aflată în stare de letargie, diavolul striga:
– Mă arde crucea!… Mă arde crucea!…
La stropirea cu agheasmă de către preoți, diavolii iarăși strigau:
– Mă arde!… mă arde rău!… Nu putem să ne întoarcem în iad fără sufletul ei. Este a noastră. Ne-a fost dată nouă!…
Iar către femeia bolnavă zicea cu mânie:
– Fă voia noastră și vei scăpa!
După citirea Evangheliei a doua, diavolii strigau:
– Unde să ne ducem?… Unde să ne ducem?…
– Duceți-vă la vrăjitoarea care v-a trimis! le-a spus preotul din mijloc. Iar demonii au răspuns:
– E moartă Gheorghița. Gheorghița ne-a trimis!
Iar preotul le-a spus din nou:
– Duceți-vă la Gheorghița!
– E în iad, și trebuie să te luăm și pe tine (pe bolnavă) acolo. E vai de noi dacă plecăm fără tine în iad! au răspuns demonii.
La altă rugăciune de la Sfântul Maslu, pe când diavolii o chinuiau cumplit pe bolnavă, preotul proestos (cel din mijloc) a zis:
– Ieși, duhule rău din ea!
Iar ei au răspuns:
– N-a sosit vremea mântuirii ei. Trebuie s-o chinuim!
– Du-te diavole, în iad! a zis cu tărie același preot.
– N-a sosit vremea noastră. De ce să plecăm din ea, dacă s-a dat nouă?…
La altă rugăciune citită pe capul bolnavei Maria, diavolii îndemnau:
– Fă voia noastră și vei scăpa de chinuri!… Nu putem pleca în iad fără tine…
Într-un moment de liniște, bolnava spunea:
– Au venit din trei părți asupra mea…
În timpul stropirii cu agheasmă și însemnării bolnavei cu Sfânta Cruce, diavolii strigau cu jale:
– Ne topește!… Ne arde!… Ne biruie!…
Iar bolnavei îi ziceau cu amenințare:
– Nu te mai lupta cu noi, că vei muri! Ești tânără, ai să mori! Noi plecăm, dar vei muri…
Preoții iarăși ziceau la rugăciune:
-Ieși demone dintr-însa!
-Nu plecăm! Nu plecăm! Nu putem să ne întoarcem în iad fără tine. Ești dată nouă! Gheorghița e la noi! Trebuie să vii și tu… Nu te mai închina! Vei muri! strigau diavolii poruncitor. Apoi mieunau ca pisica…
După altă Evanghelie, strigau din nou:
– Fă voia noastră și vei scăpa. Vino cu noi!…
La stropirea cu agheasmă, după ultima moliftă, diavolii strigau:
-Aoleuuu!… Mă topește!… Mă arde!… De ce m-ați adus aici? Dați-mi țuică și carne să mănânc… Mântuirea ta nu e aici…
Ca replică, la ectenia preoților pentru lume «Să ne rugăm pentru pacea lumii…», diavolii strigau:
-Lumea e a noastră! Suntem peste tot! Noi vom birui!
LA SFÂNTA LITURGHIE DIN 25 IANUARIE (LUNI DIMINEAȚĂ)
Participând la Sfânta Liturghie, bolnava Maria stătea jos, sub apăsarea duhurilor rele. Iar la ieșirea cu Sfintele Daruri, diavolii au strigat cu vaiete prelungi:
– Aoleuuu!… Mă arde!… Mă arde!… Ne biruie!… Aoleuuu!… O câștigă Hristos! O pierdem! O pierdem! Ne-o ia Hristos!… Suntem căpetenie, unde să plecăm? Unde să ne ducem? Noi plecăm, dar ea moare!
Când bolnava se închina în biserică, diavolii strigau:
-Nu te mai închina drept! Fă voia noastră și te scăpăm de chinuri! Fă voia noastră!… Nu plecăm fără tine în iad. Nu știi ce ocară primim!… De sufletul ei nu ne putem atinge…
După terminarea slujbei, bolnava Maria ne mărturisea că în timp ce trăgeau clopotele pentru începerea Sfintei Liturghii, ea vedea cum diavolii ies pe poarta mănăstirii afară.
LA AL TREILEA SFÂNT MASLU, DE LA MIEZUL NOPȚII, 25-26 IANUARIE
După începerea primelor rugăciuni, demonii mărturiseau cu jale:
– Arhanghelii ne topesc!… Arhanghelii…
După prima Evanghelie din nou strigau:
– Ce mă fac? Unde să mă duc?… Nu o mai chinui…
După rugăciunea întâi, ziceau:
– Nu avem voie să plecăm fără sufletul ei…. Degeaba ne-am ostenit! Se duce osteneala noastră!…
În timpul citirii Evangheliei a doua, strigau din nou:
– Ne temem! Ne temem! Nu trebuie să plecăm fără sufletul ei!…
În timpul rugăciunii a doua, ziceau cu mânie:
– Vai de mine ce ocară am! Unde să mă duc? Avem învoială (voie) să chinuim lumea… Cine ne face voile, nu le facem nimic. Cine vrea să ne ia locul nostru (în rai), ne luptăm cu ei!…
În clipa aceea, bolnava Maria zăcea jos și, cuprinsă de grea durere, striga:
– Doamne, ce săgeți au înfipt în mine!
Iar demonii răspundeau:
– O să plecăm!… Toate săgețile sunt asupra ei!… Să facă voia noastră și o lăsăm în pace!…
În timpul citirii altei Evanghelii, diavolul se văita:
– Ce pățesc eu pentru preoți!… Arhanghelii o izbăvesc!…
La citirea ultimei Sfinte Evanghelii, diavolul striga cu groază:
– Nu mai am putere! Mă arde focul! Nu mai am deloc putere… Mi-a luat toată puterea… Smerenia și milostenia ne topește!
– Doamne, ce mă săgetează! striga cu durere bolnava. Mă jupoaie de vie!…
Iar în ultima rugăciune, când s-a deschis Sfânta Evanghelie pe capul bolnavei, demonii strigau cu durere către preotul care citea:
– Ne topește! Nu mai am putere cum am avut! Înainte am avut putere mult mai mare! Nu mai citi că o să plec! Mai taci din gură! Nu știi ce batjocură am eu în iad… Tot te chinui. Nu te mai lupta cu mine, striga demonul către bolnavă. Suntem în ochi, suntem în mâini, suntem în picioare, suntem în toate mădularele ei.
LA SFÂNTA LITURGHIE DIN 26 IANUARIE (MARȚI)
La ieșirea cu Sfânta Evanghelie, demonii au început a o munci pe bolnava Maria, trântind-o l-a pământ și strigând cu glas jalnic:
– Nu ne chinui Iisuse! Nu ne chinui Iisuse!… Prea ne arde!… prea ne arde!… nu ne mai chinui… Ne arde!…
Apoi, când preotul citea Sfânta Evanghelie, la auzul cuvintelor «Căci când vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri», diavolul țipa înfricoșător:
– Vai!… nu vreau să ne ia locul!… Nuuu…
Iar la pomenirea numelui Sfântului Ioan Botezătorul, răspundeau cu aceeași spaimă:
– Botezătorul ne topește!…
Și apoi, din nou strigau:
– Nu ne chinui Iisuse!… Nu ne arde!… Nu ne arde!… Ea e de vină că nu-mi face voile… De aceea o chinui… Nu pot să-i iau sufletul…
Și când un creștin i-a spus bolnavei:
– Nu te descuraja! Maica Domnului te ajută. Diavolul i-a răspuns:
– E rană de mult plâns!… Nu mai zice!… Ea scoate mulți creștini din mâinile noastre!… Aoleuu…
La cântarea Heruvicului, după un urlet groaznic, diavolul a strigat:
– Auu!… Nu ne pedepsi!… Tu ne-ai îngăduit s-o chinuim. Nu ne pedepsi!…
– Aoleuu!… ne pierde!… Vai mie!… Unde să mă duc? Degeaba ne-am ostenit! Degeaba ne-am ostenit! S-a dus osteneala noastră! Degeaba ne-am ostenit!…
Când a ieșit preotul cu cădelnița să tămâieze prin biserică, diavolul a început s-o scuture cu putere și să mărturisească cu voce tare:
-Gheorghița m-a trimis!… E acolo!… E acolo în iad! E a noastră! Ea mi-a dat sufletul. Mi l-a legat. M-a legat de suflet pe toată viața. M-a legat de suflet…
Apoi iar a continuat să strige:
-Nu mă lasă! Nu mă lasă!… Nu mă lasă Creatorul vostru să-l iau… Nu vreau să plec! Nu vreau să pierd sufletul… Nu plecăm! Nu plecăm! Vreau să te chinui! Să nu-mi mai facă nimeni voile? Nu plecăm!… Aoleu!… Vai nouă! Vai nouă! Un iad nu-i în stare de un suflet! Vai de noi când pierdem un suflet! Vai de noi, ce jale e pentru noi! Vai de noi!
La ieșirea preotului cu Sfintele Daruri diavolul a urlat cu mare groază:
– Ne arde!… Ne arde!… Aaaauu!… Vaaai! Mă arde rău! Mă arde rău! Mă arde! Mă topesc ca ceara! Pier ca focul! Mă sting ca fumul! O pierdem! Aaaauu!… Aaaauu!…
Apoi a început a boci în tot felul, a mieuna ca pisica, și a se tângui amarnic:
– Încotro s-o iau?… Încotro s-o iau?… De la Gheorghița am venit… Spun tot! Spun tot că sunt blestemat! Spun tot că sunt blestemat… de Creatorul vostru… Nu e a voastră! E a lui Hristos!… Aoleu!… Cât ai să mai rabzi să te luptăm?… Noi îi acaparăm repede pe creștini.
Nemaiputând să suporte focul rugăciunilor, demonii din bolnavă strigau către căpetenia lor:
– Ieși căpetenie, să ieșim și noi! Nu mai putem să stăm! Ne arde rău! Nu mai putem răbda chinurile… și batjocura… Au!… Au!… Ce să mă fac? Ce să mă fac?… Aoleu!… Ce răspuns să dau? Nu știi ce ocară am? Nu știi ce ocară am?
După o pauză, diavolul a început din nou să se vaite:
– N-am știut unde mă duce! Nu i-am știut gândul! Nu i-am știut gândul! Ooo… ticăloaso!… Ai lucrat în taină… Mă distruge!… Mi-a luat toate vicleșugurile… Aaaauu!… Ne-a mai îngăduit câteva zile, și-apoi nu ne mai lasă s-o chinuim. O pierdem! O câștigă Hristos! O pierdem! Vai nouă! Tot iadul nu-i în stare de-un suflet!
Apoi la auzul cuvintelor «și iarăși va să vină cu slavă, să judece vii și morții…» din Crez, demonul striga cu putere:
– Nuu! Nu vreau judecată! Nu vreau judecată, că mă tem! Mă tem!… Vor să ne-o ia! Vor să ne-o ia!
La cântarea «Pe Tine Te lăudăm, Pe Tine Te cuvântăm…» când se sfințesc Sfintele, diavolii strigau:
-Voi Îl lăudați, dar noi Îl urâm! Voi Îl lăudați, dar noi Îl urâm!… E vrăjmaș… E vrăjmaș pentru noi!
La rostirea rugăciunii Tatăl nostru, când se zicea: «și ne iartă nouă greșelile noastre…», diavolii spuneau:
-Vă iartă!… Vă iartă!…
Iar la citirea rugăciunii de mulțumire a preotului, diavolul se văieta cu amar:
-Ce pățesc eu printre preoți!…
LA AL 4-LEA SFÂNT MASLU, MARȚI, 26 IANUARIE
La al patrulea Sfânt Maslu, făcut imediat după Sfânta Liturghie în ziua de 26 ianuarie, marți, cu participarea a circa 50 de părinți și frați din obștea mănăstirii și numeroși credincioși, bolnava Maria a venit la Sfântul Maslu însoțită de mama ei, de rude și de alte câteva femei, cântând cântări bisericești.
Îndată ce a intrat în încăpere au început s-o chinuiască demonii, ca să nu se apropie de preoți. Apoi, au început a o sălta și arunca la pământ, cu o cumplită mânie și o putere suprafirească și demonii au început din nou a vorbi prin gura ei:
-Nu vreau! Nu vreau să plec fără suflet! Voi da răspuns mare, înaintea întunecimii!… Ce să fac?..,. Ce să fac?… Unde să mă duc?… Nouă nu ne trebuie trupul, nouă ne trebuie sufletul!…
La cântarea «Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi» diavolul a spus:
-Să vă miluiască pe voi!… Să vă miluiască pe voi!…
Apoi, la rugăciunea a doua de sfințire a uleiului, când preotul se ruga pentru îndepărtarea demonilor din bolnavă, duhul necurat striga dintr-însa:
-Nuuu!… Nu mă izgoni! Nu mă izgoni! E vai de pielea mea! E vai de pielea mea! Mă bate de mă face cobză. .. Nu te mai lupta cu mine! Ai să mori, ești proastă, fa-mi voile, ca să trăiești… Aoleuu!… Unde să mă duc? Unde să mă duc?… Cine are canon, nu ne putem apropia de ei. Cine are canon nu ne putem apropia de ei…
La citirea Apostolului de la Evanghelia a doua, când se pomenea de răbdarea lui Iov, diavolii o îndemnau pe bolnavă:
-Cârtește!… Cârtește!… Nu vezi că nu te scapă nimeni?…
Iar la Evanghelia Samarineanului milostiv (a doua) demonii strigau din nou:
-Noi nu ne suferim între noi!… Noi nu ne suferim între noi!
După cea de a doua Evanghelie, când se citea rugăciunea de izgonire a demonilor, iarăși se auzea strigând:
-Aoleuu!… Nu ne izgoni! Nu ne izgoni! E vai de pielea noastră! Unde să ne ducem fără sufletul ei?
-La iad! a spus unul din preoți.
-Vai de mine! Nu ne primește! Nu ne primește fără suflet. Vai ce ne face nouă!… Aoleuuu! Aoleuu!… Noi după cum ducem osteneală primim câte un grad. Primim câte un grad!… Am pierdut tot! Am pierdut tot! Sunt căpetenie! Mi-am pierdut gradul. Mi-am pierdut gradul.
La altă rugăciune de izgonire a diavolilor, el a răspuns:
-Aoleuuu!… Nu mă îndur! Nu mă îndur să plec! Gheorghița!… M-a legat de suflet, pe toată viața!… Pe toată viața!… Sufletul mi l-a dăruit mie! M-a legat de suflet, pe toată viața… Spun tot! Spun tot! Că sunt blestemat… unde să mă duc? Unde să mă duc? Aoleu!…
Aoleu’… Degeaba ne-am chinuit… Eu am pus-o la păcate… Aoleu! Unde să mă duc! E păcat de moarte… Crucea Ta mă biruie! Crucea Ta mă biruie! Spun tot! Spun tot! Am băgat ceartă în casa ei! Să se certe mamă-sa cu tată-său! S-o izgonească din curte. I-am făcut-o și pe asta! Degeaba… Degeaba… Degeaba… Aoleu!… Unde să plec? Iadul este asupra ei! Cu ce să mai încerc? Cu toate am încercat. E în zadar!… E în zadar!… Arhanghelii o izbăvesc! Arhanghelii o izbăvesc și Botezătorul! Toți sfinții o izbăvesc! Aoleu! Aoleu! Pe toți îi aduce asupra noastră.
În momentul cădirii cu tămâie la Apostol, demonii iarăși strigau:
-Aoleu! Ne izgonește puterea Duhului Sfânt! Ne izgonește! Ne izgonește! Nu mai avem ce-i face! Nu mai e a noastră! Nu mai e a noastră! Degeaba ne-am ostenit! Vai de pielea noastră! Ce răspuns vom da? Ce răspuns vom da? Încotro să ne ducem? De zece ani m-am ostenit într-una! Aoleu! M-a trimis în casa ei, dar eu n-am avut aminte ca să mă bag… Cine n-are credință în acela mă bag!… Îl chinui ca să-mi facă voile!…
În timpul rugăciunii a doua, diavolul spunea despre bolnavă:
-În loc să se răzbune, plânge și mă atacă rău… Lacrimile mă atacă! Mă atacă supunerea, milostenia… Smerenia mă atacă mult! De postit, postesc și eu; de privegheat, priveghez și eu, dar astea nu le pot face!
După Evanghelia a treia iarăși se tânguia diavolul:
-Aoleu! Aoleu! Ce să mă fac? Ce să mă fac? Nu-mi mai trebuie în veci… Nu-mi trebuie în veci să viu în ea! Mă arde ca focul! Mă arde ca focul! Mă batjocorește! Mă batjocorește!… Mă ține cu un corn! Mă ține cu mere? Să-mi dea carne și vin că o las în pace?
Gheorghița (vrăjitoarea) carne îmi dădea, când mă ținea pe la ea! Ce să fac să mănânc? Ea mă ține nemâncat și două (zile) la rând… Nu-mi dă să mănânc… Cum să n-o chinui? Nu știu de unde este! E proastă, că moare… Ea moare, dacă mai postește!
În timp ce preotul o însemna cu Sfânta Cruce și o stropea cu agheasmă, diavolul răcnea:
– Mă arde Crucea! Mă arde Crucea! Mă arde cu puterea ei de nădejde!… Ea ne-a surpat iadul! Ea ne-a surpat iadul! Ce pățesc eu printre preoți! Ce pățesc… Vai de mine! Sunt slugile Domnului! Apostolii Domnului ne chinuie, ne chinuie!… Sunt o căpetenie… Nu plec așa ușor! Nu plec așa ușor!… Nu e boală, e fermecătorie! Aoleu! E fermecătorie cu vrajă de mort!…
La a patra cădire cu tămâie, iarăși striga demonul:
– Mă îneacă tămâia! Mă îneacă!… Nu suport!… Nu mai suport! Aoleu! Dacă aș avea putere, acum aș trânti-o la pământ și aș omorî-o! Aoleu!… Nu ne chinui Iisuse, că Tu ne-ai îngăduit s-o chinuim! Trebuie să se aleagă drepții de păcătoși! Că n-ai spus că cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui? N-ai zis s-o chinui să-i încerc răbdarea? Nu mă pedepsi! Nu mă pedepsi! Nu știu câte suflete am pierdut pe lângă ea! Câștigam nu știu câte suflete, câte am pierdut pe lângă ea! Degeaba m-am ostenit! Degeaba!… Aoleu! E moartă… E vrăjită cu spălături din scăldătoare de mort, cu spurcăciuni și bale din iad… E cea mai mare făcătură (vrajă) de pe fața pământului pe ea și nu ne îndurăm să plecăm… Mă trimetea, vedea că nu reușește, încerca cu altceva, mereu, mereu, foarte mult. A avut necaz cu ea că nu l-a luat pe fiu-său! Aoleu! Spun tot! Spun tot, că sunt blestemat să spun tot…Aoleu! Spun tot! Cununiile le are îngropate la cap de mort… A zis (vrăjitoarea Gheorghița) cum înțepenește mortul, să înțepenească și ea! A mai spus s-o omor, dar nu mi-a îngăduit Hristosul vostru! E vrăjmaș nouă! E vrăjmaș nouă!… Poate reușeam s-o omor, dar n-a mai suferit-o (pe Gheorghița, vrăjitoarea), n-a mai suferit-o Creatorul! A luat-o, a luat-o și a dus-o în iad!
Când preotul citea Evanghelia a cincea cu fecioarele neînțelepte, care strigau: «Doamne, Doamne, deschide-ne nouă!», demonul a răspuns:
-Aoleu! Vă deschide! Vă deschide! Vă deschide!… Aoleu! Unde să mă duc? Dacă am putea să ne smerim și noi, ne-am mântui! Dar nu putem! Nu putem!… Cât ne-am bătut joc de ea! Nu am odihnă de zece ani! Am trântit-o la pat nu știu de câte ori. Am zis, gata, moare! Nu știu cum a scăpat? Nu știu cum a scăpat? Are mințile legate. Așa am făcut… I-am legat mințile…
În timp ce se citea rugăciunea a cincea despre nevrednicia preoților, diavolii au răspuns:
-Nu vă mai smeriți atât! Nu vă mai smeriți atât!…Că ne distrugeți!… Ne distrugeți!… Să-mi dea și mie pentru plecare niște carne să mănânc… Să-i mai ușurez chinurile!… Să nu plec flămând!… Spun tot! Eu fac multe în lumea asta! Duminica îi îndemn pe creștini să nu meargă la biserică… Le dau dureri de cap, le dau amețeli, dureri în trup, somn dulce; dacă e iarnă, le dau căldură; dacă e vară, le dau somn dulce să nu plece la biserică, iar când ies din biserică îi îndemn să facă treabă. Dimineața le dau în gând să nu facă rugăciuni, să se ducă întâi la găini și la porci… eu fac multe în lumea asta! Multe fac!… Aoleu! Aoleu! Ne arde Crucea!… și noi o știm pe a noastră… După cum ducem suflete (în iad)… Dacă nu ducem nimic, ne pedepsește!
La a șasea Evanghelie, strigau demonii:
-Sunt căpetenie… Sunt căpetenie… Aoleu!… Aoleu!… Spun tot! Am fost trimis! Sunt legat pe toată viața… S-o chinui în trup!… Am fost trimis în lume… Nu vezi că mori? Nu vezi că mori? Du-te la spital că mori!… Nu ți-e frică că mori? Nu mai sta aici, că mori! Ai să mori!…
La rugăciunea a șasea demonii strigau din nou:
-Eu sunt mai cumplit (decât demonul din fiica Canaaneiencei). Sunt căpetenie! Eu nu plec așa ușor! Nu plec așa ușor… Sunt legat pe toată viața de sufletul ei! E legătură diavolească și viața și sufletul ni l-a dat nouă, Gheorghița. M-a trimis în apă și-n mâncare… I-a pus în ciorbă, în oala de pe foc… I-a băgat în mâncare, în mere, în nuci, în ouă… M-a făcut de m-am împrumutat la ea, de nuci… ne-a trimis în nouă grame de argint… Sunt în ochi, sunt în cap, sunt în dinți, sunt în măsele, în urechi, sunt în gât, sunt în mâini, sunt în burtă, în stomac, în fiere, în ficat, în inimă, în toate mădularele… Peste tot sunt!… Aoleu!… Tare ne chinuim aici. Nu mai e la noi!… Nu vrem să ne ia locul în cer! Nu vrem să ne ia locul în cer! Venim să ne luptăm mulți!… Sunt anii din urmă!… trebuie să luptăm mult!… Noi vrem să luăm cât mai multe suflete! Să le chinuim în foc, acolo în iad! De ce să se ducă în cer? Nu vrem!…
La Evanghelia a șaptea, demonii iarăși ziceau:
-Aoleu!… Cununiile (Mariei) sunt îngropate la un pom… Mă-sa i-a dat drumul la vrăji, la îndemnul Gheorghiței… Noi nu putem să ne smerim!… Nu putem să ne smerim!… Ne-am mântui și noi! Ne-am mântui și noi! Dar nu putem face așa ceva! Din mândrie am căzut! Numai am gândit să ne mutăm scaunul mai sus și ne-a aruncat… și ne-a aruncat…
Când preotul a zis: «Du-te, demone, în loc pustiu și fără apă», diavolul a răspuns:
-Aoleu!… Nu-i lume acolo… N-avem pe cine ispiti (în pustie)… Nu mă izgoni acolo! N-am pe cine să ispitesc!… Trebuie… am îngăduială… Să se aleagă drepții de păcătoși!…
La cântarea: «Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta ai dat-o nouă…» diavolii au răspuns cu jale:
-Prin ea vine mântuirea!… Ne distruge!… Ne distruge!… Aoleu!… Ne adunăm să plecăm! Ne adunăm să plecăm!… Armele creștinilor împotriva noastră sunt Crucea, postul și rugăciunea… Ne-a aflat toate vicleșugurile, ticăloasa! Ticăloasa!… Spune mereu rugăciuni… Spune mereu… Fuge de lume, proasta!… M-am ostenit degeaba… Mă topesc ca ceara… Pier ca flacăra… Nu mă certa!… Nu mă certa!… Cine nu mă ceartă, înseamnă că îmi face voile! Cine nu mă ceartă, înseamnă că mă iubește!…
La rugăciunea a șaptea, cu Sfânta Evanghelie deschisă pe capul bolnavei, diavolul spunea:
– Nu mă mai lăsă nici sfinții s-o chinui!… Parascheva, Mina sunt lângă ea! Nicolae e lângă ea! Ioan Botezătorul, Arhanghelii, toate puterile cerești sunt lângă ea! Filoteia, ea ne topește! Mucenicul Gheorghe o ocrotește… Aoleu!… Botezătorul… toate, toți o ocrotesc… Mă tem!… mă tem!… Mă arde rău!… Mă arde rău!… A voastră e! Nu a mea!… a voastră e! Nu a mea!… Aoleu!… vin de la o vrăjitoare… Vin de la o vrăjitoare… de prin poieni… de prin poieni e vrăjitoare… s-a dus cu o găină neagră și 500 de lei… găina a fost din curtea ei… Spun tot!… Spun tot că sunt blestemat!…
Când preotul citea rugăciuni de izgonirea demonilor, ei strigau înspăimântător:
-Nu mai zice, că ne arde rău! Ne arde rău! Aoleu!… Vai de mine!… Vai de mine!… Aoleu!… Unde să ne risipim?… încotro s-o luăm? Nu plec fără suflet! Nu înțelegeți? Are sufletul legat! Are sufletul legat!… Nu mă lasă Creatorul vostru să îl iau!… Lumea o chinui!… Noi nu ne suferim între noi! Noi nu ne suferim!
La sfârșitul Sfântului Maslu, după ce s-au miruit toți creștinii, s-a apropiat și Maria, s-a închinat, a sărutat Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, apoi a fost miruită și stropită cu agheasmă, fiind luminată la față și liniștită. Dar deodată și-a schimbat privirea și a exclamat: «Diavolii!… Diavolii!» și îndată a fost aruncată în sus și chinuită cumplit. După câteva clipe și-a revenit, s-a închinat și s-a înseninat la față, iar Preoții au întrebat-o:
-Soră Mărie, ce ai văzut? Că tare ai fost muncită!
-N-a făcut nimeni ce am făcut eu! Iertați-mă, vă rog!
-Ai văzut diavolii?
-Au venit cu furcile la mine.
-Erau mulți?
-Vai, ce mulți erau! Puhoi mare… Nici nu e lume câți erau ei! Aici era totul negru de ei. Unii erau cu furci, alții aveau coame, alții erau ca broaștele, alții capre…
LA AL 5 LEA SFÂNT MASLU, 26-27 IANUARIE
În timpul săvârșirii acestui Sfânt Maslu, diavolii au spus următoarele cuvinte prin gura bolnavei:
-Aoleu! Vai de mine ce să mă fac? Mă tem, mă tem și eu! Maica voastră (Maica Domnului) nu mă mai lasă s-o chinui! Mă zdrobește! Pe Eva am înșelat-o, pe Eva am înșelat-o în Rai; dar pe Stăpâna voastră n-am putut. Ea mă zdrobește! O chinui, o chinui… Iisuse, nu mă chinui, nu mă pedepsi! Tu mi-ai îngăduit s-o chinui! Vai de mine, ce să mă fac? Vai de mine! Ce să mă fac?
-Crucea mă arde! Cine o face dreaptă, mă arde; cine o face strâmbă, mă bucur eu de ea! Dacă știam că-mi pierd vremea, n-o mai chinuiam degeaba. Am pierdut toată osteneala. Întorceam multe suflete, întorceam multe suflete cât timp am pierdut pe lângă ea. Vai de mine! Vai de mine, s-a dus toată osteneala mea! În atâția ani acaparam multe suflete. Cum să plec eu fără suflet? Nouă nu ne trebuie trupul, ne trebuie sufletul; dar nu ne dă voie. Nu ne dă voie…
Către femeia bolnavă spunea diavolul:
-E păcat de tine! Ai să mori, ticăloaso! E păcat de tine că ești tânără! Ești o proastă! Fă-mi voile, că te las în pace! Du-te acasă, că te strigă copiii!
Apoi zicea diavolul:
-Vai de mine, eu nu mai am nimic scris! Nu mai am nimic scris! Cu ce să mă arăt eu la întunecime? Vai de mine! Vai de mine, ce să mă fac? Vai de mine, ce să mă fac? Nu știi ce ocară iau! Nu știi ce ocară iau! Vai de mine, vai de mine! Rar găsim așa creștini! Rar găsim așa creștini… Noi tăbărâm repede pe creștini, mai ales pe care se duc la horă și la dans. Acolo este întunericul nostru! Le dăm cu bice peste picioare să sară mai tare!
-Aoleu! Voi nu știți nimic. Dacă aș avea o putere, aș omorî-o! Dar mâna Domnului vostru a fost cu ea de la naștere. Am vrut s-o omorâm din pântecele mamei ei. Am vrut s-o omorâm… Am vrut s-o omor… Spuneți-i și voi (călugării) să facă voile lumii, că-i din lume. Spuneți-i că e din lume. E proastă! Nu-i din lume, zice ea! Spune că lumea e o ispită. Spuneți-i că e proastă! Să facă voile lumii!
-Aoleu! Mă distruge! Mă distruge! Spune că nu mai are pe nimeni, spune că nu mai are pe nimeni, decât pe Domnul vostru! Sunt mari cuvintele astea! Mă topește! Mă topește! Câte nu i-am făcut! Câte nu i-am făcut! Am băgat vrajba între colegi la serviciu… O urau toți, o batjocoreau toți; pe la spital a fost de batjocură… Câte i-am făcut! Degeaba, degeaba! Ea a plâns și a tăcut și m-a terminat, m-a terminat! Gheorghița mi-a dat sufletul mie… E legătură diavolească pe suflet!… Știu că pe toată viața… Vreau s-o chinui! Vreau s-o chinui! A trebuit s-o chinui. A zis să vadă lumea… Că sunt blestemat! Sunt blestemat! Eu vă fac multe creștinilor! Eu multe vă fac… Cei ortodocși vă mântuiți; ceilalți, nu, căci faceți voile noastre… Nu cu sectele… Aceia ai noștri se dau!
-Aoleu! Vai de mine! Vai de mine, ce să mă fac? N-am mai putut vedea atâta răbdare! Vai de mine, vai de mine! Cât o chinui și nu blestemă pe Domnul vostru! Cât o chinui, e cu voi! Nu mă lasă (Iisus Hristos) s-o chinui. Nu vrea El! Eu vreau să-i omor pe toți, dar nu mă lasă! Numai când zice El o chinui.
Într-un moment de limpezire, bolnava se ruga încet, zicând:
-Trage satana de sufletul meu. Nu mă lasă să plec la Domnul! Cum să plec? Nu mă lasă să plec. Vai de sufletul meu, nu vrea să mă lase să plec! Mă cheamă Domnul și nu mă lasă să plec… Vai de mine! Pe mine mă cheamă Domnul! Ai grijă de ele (de fetițele ei). Să nu le certați! Să le dați în mâna Maicii Domnului! Acolo nu le mai ceartă nimeni!… Eu mai am de chinuit!…
Apoi diavolii au început din nou:
-Vai de mine, nu mai am putere! Crucea mă topește! Ce armă e asupra noastră! Toate puterile cerești mă topesc! Toți mă topesc! Vai ce armă e! Cea mai puternică armă asupra noastră este Sfânta Cruce! Pier ca flacăra… îmi ia gradul… Sunt blestemat! Ce să mă fac? Ce să mă fac? Vai de mine!…
-Noi nu ne închinăm Lui! Îl urâm! E vrăjmaș, e vrăjmaș pentru noi, pentru că ne-a alungat din cer! Noi ne luptăm cu creștinii, care vor să se mântuiască, să nu ne ia locul în cer! Aoleu! Vai de mine! Vai de mine! Da! Noi suntem răi! Ne face jale… Vai, ce jale-i pentru noi… pentru un suflet pierdut! Vai, ce jale pentru un suflet! Se mai pot pierde multe… Vai de noi!
-Am avut ordin să o ținem legată, să nu mai amăgească și pe alții! Dar n-am putut, că ne ia sufletul… A zis că pleacă la plimbare să se distreze, să ne facă voile, ticăloasa! Dar n-am știut că nu ne face voile! Ne amăgește… Vai de noi!
-Crucea e arma cea mai tare a voastră! Armele voastre sunt Crucea, și rugăciunea, și postul. Ne doboară…
-Din mândrie am căzut! Din mândrie am căzut! Doar cât am gândit să ne mutăm scaunul mai sus și ne-a aruncat în rădăcini înalte, în păduri… Vai de mine! Vai de pielea mea!… Sunt cele mai puternice vrăji din ea (din Maria). Nu plecăm ușor, nu plecăm ușor, sunt cele mai puternice vrăji!…
-Ce să mă fac? Ce să mă fac? E aleasă pentru Ierusalim! Ce să mă fac? Ce să mă fac? Aoleu! Ce să mă fac? Trebuie să o chinui! Trebuie să o chinui, că nu-mi face voile! Face parte din Treime (adică se închină cu credință Prea Sfintei Treimi) și trebuie chinuită, și trebuie chinuită, să-mi facă voile!… Ah, avem necaz mare pe ea! Avem necaz mare pe ea! Cum să ne chinuie ea? Nu trebuie să ne lăsăm chinuiți de ea! Dar Dumnezeu ne biruie, că nu mai avem nimic scris, nu mai avem nimic scris! Vai de noi! Ce mare necaz! Tot iadul suntem asupra ei! Tot iadul suntem asupra ei! Și câte i-am făcut! De când era copil am băgat vrajbă în ea… Degeaba! Ea s-a supus și a răbdat! Asta ne-a atacat!… Cum să nu ne mirăm că o pierdem, că am îndemnat-o la păcate și ea nu ne-a făcut voile! Cum să plecăm, că nu ne-a făcut voile?
-Spun tot, spun tot! Am început s-o chinui de la 16 ani, pentru că a fost o copilă cuminte, aleasă de Domnul și de creștinii din sat… Trebuie chinuită, adusă în groapă, adusă în groapă moartă! Atât trebuie s-o chinuim. Cum se poate s-o chinuim mai mult? Vai de mine! Vai de mine! Unde s-o iau? Unde să mă duc? Încotro s-o apuc?
-Când mi-o porunci Domnul vostru, plec! Nu mi-a poruncit! O pierdem! Ce să mă fac? O pierdem! O câștigă Hristos! O pierdem, vai!…
-Nu te mai lupta cu mine, că ai să mori! Nu ți-e frică de moarte! Vai, vai! E păcat că ești tânără și să te duci în pământ! Distrează-te, proasto! Vai de noi! Vai de noi! Ne-am ostenit degeaba! Vai de noi!
-Scapă de noi! Scapă de noi! Vă deschide Hristos!… Scapă de noi!… Ce pățesc eu printre preoți! Aveți putere, preoții! Sunteți slugile Domnului… Apostolii Domnului … O pierdem!… Aveți dar mai mare decât îngerii din cer!…
-În loc să mă cinstească, mă osândește! Nu voi pierde sufletul ei! În loc să mă cinstească, mă osândește… Vai de mine! Vai de mine! Încotro s-o apuc? Unde să mă duc? Întunecimea poate trece vămile mereu, dar eu nu pot. Ea se mântuiește! O pierd! Ne bate de ne face cobză (satana)! Ne bate de ne face cobză acum!.,. Noi avem un iad mare, să chinuim pe cine ne face voile!
-Am spus la lume să se ferească, că e nebună! Degeaba! Ea s-a rugat pentru ei și n-am putut să scriem nici păcatul ei la lume, pentru că s-a rugat pentru ei! Cine se roagă pentru altul, noi nu putem să mai scriem pentru acela nimic! Ea își vede de mântuirea ei și vrea și pe alții să-i mântuiască. De aceea o chinui eu, să se sature să se mai roage pentru alții! Am pus doctorii s-o chinuie în toate felurile. Am băgat-o la curent electric, am băgat-o în tot felul de chinuri (a fost internată la psihiatrie)! Degeaba! Degeaba!
-Nu ne mai îngăduie Hristos! Vai! Vai de noi! Nu ne mai îngăduie!… Nu vă mai smeriți atât! Nu vă mai smeriți atât că ne distrugeți! Pe noi ne distruge smerenia! Noi nu ne putem smeri! Vai de noi!
-Vai! Vai! Vai! Aici nu-i nimic, să vă duc în iad să vedeți!… Mă topesc ca ceara! Pier ca focul!… Sunt în cap, sunt în ochi, în urechi, sunt în inimă, sunt in ficat, sunt în stomac, sunt în fiere, sunt în plămâni, sunt în burtă, sunt în mâini, sunt în picioare, în toate mădularele ei sunt!…
-Sunt căpetenie, ne arde ca focul în iad! Sunt căpetenie, ne arde ca focul în iad!… Nu vă mai smeriți atâta, nu vă mai smeriți atâta! Aoleu! Mă atacă! Mă atacă!… O pierdem, o câștigă Hristos!
Apoi bolnava a rostit această rugăciune:
– Doamne, iartă-mă că te-am mâniat mereu și pe Tine și pe Maica Domnului! Iartă-i pe toți, și pe vii și pe morți, că eu Te-am răstignit pe Golgota. Ai grijă de copilașii mei, să nu-i lași în lume, să-i chinuie, nici pe ei. Dacă o vrea Maica Domnului să-i iau cu mine, nu-i las. Că știu, plâng rău fără mine. Și așa n-a fost bine cu ei niciodată. Eu am fost tot bolnavă și n-au știut mângâierea mea, decât ceartă de la toți. Ai milă și ia-ne la Tine și ne acoperă cu cinstitul Acoperământ.
LA SFÂNTA LITURGHIE DIN 27 IANUARIE (MIERCURI)
Imediat ce a intrat în biserică, bolnava a început să fie muncită de diavoli. O aruncau cu mare mânie în toate părțile, vrând să o izbească de pământ și de pereți, pentru a nu mai intra în biserică. Apoi, când era ținută la podea de mai mulți creștini, demonii au și început să strige cu mânie:
– Nu ne trebuie trupul, nouă ne trebuie sufletul ei! Dar nu mă lasă Creatorul vostru să-l iau… Noi avem mare ură pe ea, că vrea să se mântuiască … Credeam că nu mai scapi, câte ți-am făcut azi noapte… Vai ticăloasa ce rău îmi face!… Mai taci din gură! Mă ard lacrimile tale!… Nu te mai lupta cu mine! Eu sunt cumplit!… Noi suntem tot iadul asupra ta. Nu vrem să te pierdem! Sufletul era dat nouă… Legat pe toată viața… Nu ne întoarce fără suflet… Vai de împărăția noastră! Vai de noi!… Cine face păcate sunt ai noștri… Femeile în pantaloni sunt păpușile iadului… Nu ne chinui Iisuse!… Tu ne-ai îngăduit s-o chinuim!… Ai văzut că are răbdare!… Eu am zis că cârtește, dar mă biruie… Tu te lauzi cu drepții Tăi!… Mă chinuie… Tu ai știut inima ei… Eu n-am știut-o… Ca aurul în foc te-am încercat… Răbdarea mă biruie… Blesteamă-L (pe Hristos)!… Nu vezi că nu te ajută?… Pe Domnul vostru să-L blestemi!… Nu vezi că mă chinui?… Nu cârtește niciodată și mă topește!… Ticăloasa!… Mă biruie (credința ei)… Cum să n-o chinui? Are atâția bani și nu-i cheltuie. Când are bani, îi dă pe icoane și cărți sfinte… Spune că nu-i trebuie bani… E proastă ea…
Să se distreze! E tânără!… Cine iubește banii și averile, toți sunt robii noștri. Iar robii noștri se duc la horă și la nunți și le dăm cu biciul peste picioare ca să sară și mai mult… Mă îneacă tămâia… Ce să mă fac, că Judecata e aproape?…
După ce s-a citit Apostolul și preotul a spus: «Să ascultăm Sfânta Evanghelie…», imediat demonul a strigat din bolnavă:
-Nu vreau să asculte! Că nu-mi place mie! Mă arde pe mine Evanghelia! Nu vreau să ascult! Eu vreau s-o fac ca să n-asculte nimic! Scoateți-o afară că nu vreau să asculte nimic! Scoateți-o afară!… Nu știu gândul eu! Nu știu gândul eu!…
Iar la cuvintele «Păstorul cel bun sufletul său își pune pentru oi…» diavolul a răspuns din nou:
-Al vostru e Păstorul, nu al meu! Pentru mine e vrăjmaș!… M-a aruncat din cer… Da mă tem și eu de El! Mă teeem!… Spune-i să-mi dea carne! Spune-i să mănânce carne, nu vede că moare! Ce, mănâncă numai mere? Nu vezi că moare? Dați-i carne, să se întărească! … Gheorghița îmi dădea carne mie! Mie îmi dădea primul!… N-am știut că asta nu-mi face voile! Că nu veneam în veci la ea! În veci nu-mi trebuia să intru în ea! Nu te mai lupta cu mine! O să te chinui până o să cadă carnea de pe tine! Eu sunt întărit! Am vrăji multe în tine! Nu pot să plec repede! Nu te mai lupta cu mine! Noi suntem mulți! Tot iadul suntem asupra ta! Când vrea un suflet să se mântuie, tot iadul suntem asupra lui!. Noi n-avem treabă cu sectanții! Avem treabă cu ortodocșii creștini! Ăștia se pot mântui. Ceilalți deja sunt ai noștri! Și catolicii, ca ortodocșii se pot mântui! (Dacă fac ce fac ortodocșii).
La cântarea «Doamne miluiește!», de asemenea, demonii strigau:
-Miluiască-vă pe voi nu pe noi! Miluiască-vă pe voi nu pe noi! Du-te acasă că moare taică-tău! Du-te acasă! Când o auzi ce e, face infarct și moare!… El nu se duce la Domnul, că-mi face mie voile… N-ai văzut! Îl las să meargă la biserică! Dar după aceea îi dau să bea… îmi face voia!… Băutura e duhul iadului!… Cu asta noi îi acaparăm pe mulți!… Îi punem să omoare din asta… Câte nu-i punem să facă după aceea!… Aoleu!… Cârtește! Nu mai zi așa (adică să nu se mai roage)… Cârtește! Nu mai zi așa! Dacă aș avea o putere, acum aș zdrobi-o!… Dar nu mai am putere!… Mi-a aflat toate vicleșugurile!… Nu vezi că nu ies afară?… Te omor! Te omor!… N-am mai văzut așa! Rar întâlnim creștini așa! Rar!… Aoleu!… Aaauu!
Când a început cântarea Heruvicului, cu glas tare și înfricoșător, diavolii strigau:
-Aaaoleuu!… Scoateți-o afară că mă arde rău!…
Apoi la ieșirea preotului cu Sfintele Daruri, imediat diavolii au țipat groaznic:
-Mă arde rău!… Nu pot să Te suport!… Iisuse mă arzi ca focul!… Tu ai biruit iadul!… Nu Te apropia de mine!… Iisuse nu Te apropia de mine!… Al vostru e!… Al meu e vrăjmaș!… Ne-a aruncat din cer!… Pe mine mă îneacă tămâia… Eu nu pot să suport tămâia!… Eu suport fumul de țigară!… Aceea e tămâia iadului! Mie aceea îmi place! Aceea e tămâia noastră!…
La rostirea Crezului diavolul a spus:
-Credeți voi! Vai de noi!… Vai de noi!… N-am știut că Domnul vostru lucrează în taină… N-am știut!… N-am știut!… Aoleu ce să mă fac?… Eu nu mai am nimic scris!… Ce să mă fac?…·
În momentul rostirii cuvintelor «sus să avem inimile», diavolul iarăși răspunde:
-Nu le aveți toți!… Nu le aveți toți!
La încheierea Sfintei Liturghii, diavolul iarăși a continuat să vorbească:
-Aproape toată lumea am acaparat-o noi!… Am intrat și-n mănăstiri noi! Nu haina de monah vă mântuie!… Ci inima!… Aoleu!… Trebuie să alergăm acum! E sfârșitul aproape!… Nu vrem să pierdem suflete!… Vrem să le luăm cu noi, să le chinuim în iad! Intrăm în biserici, nu-i lăsăm pe creștini să asculte slujba, îi punem să vorbească… Ca să avem ce scrie; să fie ai noștri… Ce răspuns dăm noi acum la întunecime?… Ne-am ostenit în zadar atâția ani!… De zece ani m-a trimis Gheorghița. Degeaba m-am ostenit! Degeaba!… Dacă mai trăia, cred că era omorâtă de mult de noi… Dar n-a mai răbdat-o Creatorul vostru… Aoleu!… Unde să mă duc?… Degeaba îi face pomeni! Că i le dăm noi în cap! I le turnăm în cap, degeaba îi face pomeni! … A noastră e în veci!… A murit beată; nespovedită, neîmpărtășită… A noastră e! Sufletele care au apucat să fie în iad, nu mai pleacă ușor din iad!… Nu mai pleacă! Degeaba vă rugați pentru ele, dacă n-au făcut fapte bune în lumea aceasta!… Aoleu, sunt blestemat, de aceea vă spun tot!… De n-aș fi blestemat, nu v-aș spune nimic… Sunt blestemat, de aceea vă spun tot!… Nu!… Moare dacă plec eu! Ea moare dacă plec eu!… Aoleu!… Aoleu!… Răbdarea ne omoară pe noi! Noi aducem asupra oamenilor mânie, să se omoare între ei, să se batjocorească, să se bată… Să avem ce scrie… mai fă și din lume! Că ești din lume! Ce te uiți numai la cer? Ce te gândești numai la cer?… Rar întâlnim creștini așa!… Ne-am luptat în zadar!… Câte suflete puteam să acaparăm!… Poate sute de suflete câștigam în atâția ani!… Sau mii de suflete!… Vai de mine, ce să mă fac? Vai de mine! Îmi ia gradul!… Că sunt căpetenie! Sunt căpetenie!… Ce să fac?…
– Smerește-te! i-a spus un creștin, și te vei mântui.
Iar demonul i-a răspuns:
– Nu pot să mă smeresc eu! Din mândrie am căzut din cer! Am gândit să mut scaunul mai sus. Numai cât am gândit să mut scaunul mai sus. Numai cât am gândit și m-a aruncat. Și noi avem necaz acum pe creștini. Noi n-avem treabă cu cine ne face voile. Noi ne luptăm cu creștinii care nu ne fac voile. Pe noi nu ne atacă chiar postul, că postim și noi… Priveghem… Pe noi ne atacă rugăciunea, smerenia și milostenia. Astea ne atacă și ne distrug… și căința, și umilința ne atacă mai rău. Aoleu!… Spun tot. Spun tot, dar să mă lăsați în pace. Să mă lăsați în pace, că spun tot.
După aceasta a urmat imediat Sfântul Maslu.
LA AL 6-LEA SFÂNT MASLU (MIERCURI după Sfânta Liturghie)
După terminarea Sfintei Liturghii, bolnava a fost la slujba de Sfântul Maslu și muncită la fel de cumplit de demoni. Chiar din momentul intrării în încăpere, diavolii au început a striga:
– Nu-i bolnavă! E fermecată!… Cât am chinuit-o, toată noaptea… Dar degeaba… mă gândeam că nu se mai scoală deloc… Nu mă izgoniți!… Mă arde numele Lui (Iisus) rău! … Biruitorul iadului… E foarte milostiv cu voi… Nu pot să mă smeresc! Eu din mândrie am căzut… Nu te mai lupta cu mine! Noi avem necaz pe ea! Nu vrem să se ducă în rai!… Nu știți voi ce mă așteaptă pe mine! Vai de pielea mea!… Mă bate de mă face cobză!… Puteam să acaparăm multe suflete… Vai de mine! Mai sunt și căpetenie!… Nu-mi place răbdarea mie!…
Când se citea prima Evanghelie, diavolul zicea:
– Ce rău fac?… Ce-mi faceți voi preoții!… Voi sunteți mai sfinți ca îngerii! Aveți dar mare!… Noi nu ne iubim între noi! Nu ne place pacea și dreptatea… Din pântece am pus-o pe maică-sa s-o omoare! Câte nu i-am făcut!… Degeaba! N-am știut ce e în mintea ei!… Mare necaz am pe voi preoții! Cu rugăciunile ne chinuie pe noi… Bogății sunt robii noștri… Să blesteme, ca să-i dăm drumul! Toate săgețile sunt asupra ei…
LA AL 7-LEA SFÂNT MASLU, 27-28 IANUARIE
După terminarea Sfintei Liturghii, bolnava a fost la slujba Sfântului Maslu și muncită la fel de cumplit de draci. Chiar din momentul intrării în încăpere, diavolii au început a striga:
-Nu-i bolnavă! E fermecată!… Cât am chinuit-o toată noaptea… Dar degeaba… mă gândeam că nu se mai scoală deloc… Nu mă izgoniți!… Mă arde numele lui (Iisus) rău!.. Biruitorul iadului… E foarte milostiv cu voi… Nu pot să mă smeresc! Eu din mândrie am căzut… Nu te mai lupta cu mine! Noi avem necaz pe ea! Nu vrem să se ducă în rai!… Nu știți voi ce mă așteaptă pe mine! Vai de pielea mea!… Mă bate de mă face cobză!… Puteam să acaparăm multe suflete… Vai de mine! Mai sunt și căpetenie!… Nu-mi place răbdarea mie!…
Când se citea prima Evanghelie, diavolul zicea:
-Ce rău fac?… Ce-mi faceți voi preoții!… Voi sunteți mai sfinți ca îngerii! Aveți dar mare!… Noi nu ne iubim între noi! Nu ne place pacea și dreptatea… Din pântece am pus-o pe maică-sa s-o omoare! Câte nu i-am făcut!… Degeaba! N-am știut ce e în mintea ei!… Mare necaz am pe voi preoții! Că rugăciunile ne chinuie pe noi… Bogații sunt robii noștri… Să blesteme, ca să-i dăm drumul! Toate săgețile sunt asupra ei…
LA AL 8-LEA SFÂNT MASLU, 28 IANUARIE (JOI)
La începerea Sfântului Maslu, după un țipăt îngrozitor, când bolnava Maria a fost adusă în fața preoților pentru începerea slujbei, diavolul a strigat:
– Câte-i fac! Câte-i fac!… și nu se satură! N-am mai putut vedea atâta răbdare! Cârtește și bleastămă ticăloaso! Nu vezi că nu te scapă nimeni? Cârtește! Bleastămă, ticăloaso! Sunt cumplit!… Sunt foarte cumplit! Mai cumplit decât femeia aceea, de pe vremea lui Antonie când m-a scos Pavel cel simplu (cel prost). Ce pățesc eu pentru preoți!… Nu toți vă mântuiți din preoți! Aveți un iad foarte mare voi, care ne faceți voile!… Nu știu ce să mă fac! Ca aurul în foc… Ca aurul în foc, am încercat-o!… Unde să mă duc fără suflet? Fă ca mine, că ai să mori ticăloaso!… Noi suntem tot iadul asupra ta! Eu nu te cunosc… De aceea am venit să te chinui! N-am știut că Domnul vostru, vă cunoaște inimile și gândurile! Degeaba o chinui, nu vezi că nu blestemă! Degeaba o chinui! Degeaba!… știu că n-o să blesteme! Aoleu!…
Într-un moment de revenire, bolnava Maria, striga după ajutor la Dumnezeu. La care diavolul imediat a început s-o amenințe:
– Aoleu! Te jupoi! Fă-mi voile! Te jupoi! Fă-mi voile!… Sunt blestemat! Sunt blestemat de Cel ce a făcut cerul și pământul, să vă spun tot, să vă spun tot ce vă fac eu vouă creștinilor!… Nu mai am nimic scris, cu ce să mă duc la întunecime! Nu mai pot s-o opresc nici la vămi!… mă distrugeți! O pierdem!… Cine n-are credință, intru-n ei! Aoleu! De unde ai atâta putere, ticăloaso, să te lupți cu mine? De unde ai?… E botezată de două ori! Mă rănește (Al doilea botez este al mărturisirii prin suferință și pocăință).
În timpul citirii Evangheliei a treia, la cuvintele «…și umblând să propovăduiască, zicând: că s-a apropiat împărăția cerului», diavolul a strigat:
– Aproape e! Aproape e! De aceea luptăm atât! E aproape!… După ce trec vămile, noi îi azvârlim de la ultima vamă direct în iad (pe creștini)! Iisuse, mi-e frică și mie de iad! Mă tem!… Că știu ce pedeapsă mare iau! Că am chinuit-o atâta timp!… O pierdem! O câștigă Hristosul vostru! El i-a știut inima și gândul, dar mi-a îngăduit s-o chinui!… Tot iadul nu-i în stare de-un suflet! Vai ce jale e în iad pentru sufletul acesta pierdut, vai ce jale e!…
La Evanghelia a patra, diavolul, a mai spus:
– Eu sunt mai cumplit! Sunt foarte cumplit! Mai rău cum am fost în femeia aceea de pe timpul lui Antonie, când m-a scos Pavel cel simplu după 30 de zile de post! Nemâncând, și nebând apă, m-a scos! Gheorghița strigă din iad s-o iert! Chiar dacă ea (Maria) o iartă n-o mai iartă Hristos!… Ioana (mama Gheorghiței) strigă!… Nu poate să moară, până nu se duce ea s-o ierte!… De 24 de ani sunt trimis în curtea ei și sunt legat de viața ei!…
LA AL 9-LEA SFÂNT MASLU, 28-29 IANUARIE (JOI SPRE VINERI)
– Ai să mori, nu te mai lupta cu mine! Cine n-are credință, intru în ei! Cine n-are credință, intru în ei! Ai să scapi de mine, ai să scapi! Mai ai puțin și scapi! Mi-am pierdut toată osteneala!… O pierdem! O câștigă Hristos! O pierdem și noi, o pierdem! O pierde lumea! O pierde lumea, o pierd și eu, o pierdeți și voi! (face parte din Treime). Este aleasă pentru Ierusalim și mă zdrobește!
– N-am știut că lucrează cu taină Domnul vostru! N-am știut! De aceea mi-a îngăduit s-o chinui. Ce să mă fac? Ai spus s-o chinui, Doamne, dar de suflet să nu mă apropii! Intru în ea că nu vreau să mă duc în Iad! Că mă tem, mă tem! E pedeapsă mare în iad! Nu vreau să mă duc în iad, mă tem și eu!
– De ce postești, nu vezi că mori? Cine îmi face voile, nu le fac nimic! Aproape toată lumea am acaparat-o! Mă topesc ca ceara, pier ca focul, ies ca flacăra! Cine n-are credință, intru în ei! Intru în voi, să-mi fac voile! Ce credeți că vă mântuiți ușor? Unu la mie dacă reușesc să urce vămile! Eu vă arunc de acolo în iad!… Ce pățesc eu printre preoți! Aoleu!
-Scapă de noi, scapă! Mai are puțin și scapă! Dar noi n-avem nevoie de trup. Nouă ne trebuia sufletul! Îl pierdem! Ce să mă fac? Ce să mă fac? Nu mai am nimic de scris! Ce să mă fac? Cu ce să mă prezint eu la întunecime? S-a dus toată osteneala mea! M-am ostenit degeaba, vai de mine!
– Este alegerea pe pământ! A început alegerea!
– Nu te lupta cu mine! Mă sfințesc și eu; mă sfințesc de atâta agheasmă și anaforă, mă sfințesc!… Mă fac, mă fac din duh necurat, duh curat! Mă sfințesc… Nu mă duc în iad, că mă tem de iad! Mă tem! Nu știi ce osândă am! Am osândă mare! Mă tem de iad!…
-Nu mă chinui Iisuse! Nu mă pedepsi! Nu mă trimite în iad! Lasă-mă să mai încerc… să se aleagă drepții din păcătoși. Lasă-ne să ne mai luptăm cu drepții!
-Unde să mă duc? Nu știi ce răspundere am pentru sufletul ei, că m-am ostenit degeaba atâția ani! Degeaba! Puteam acapara în atâția ani sute de suflete, că pe voi, creștinii, repede vă amăgim! Îmi faceți repede voile! Vă las să vă duceți la biserică. Acolo vă pun să vorbiți, vă scot afară din biserică, să stați la taifas și așa vă scriem pe voi mereu!… Vă pun să vă gândiți în altă parte. Acasă, la copii, la vaci, la porci…
-Eu nu v-aș mai spune nimic, dar sunt blestemat să vă spun tot, cu puterea Celui ce a făcut cerul și pământul. M-a blestemat să vă spun tot!
-Credeam că moare câte i-am făcut. Credeam că gata, am omorât-o! De unde o fi având atâta putere să se lupte cu mine, nu știu!… Nu te mai lupta cu mine, ticăloaso! Fă-mi voile!… Mie îmi place mânia, ca să pot prinde acolo tot creștinul… Răbdarea, răbdarea mă omoară!… Mă îneacă tămâia! Scoateți-o afară, că mă îneacă tămâia!… Tămâia iadului e tutunul! Tămâia iadului e tutunul!
-Nu vreau să ne ia creștinii locul în cer! Nu vreau!… Avem ură mare pe voi, creștinii, care vă luptați cu noi!… Din mândrie am căzut noi și ne-a aruncat din cer! Doar cât am gândit să ne mutăm scaunul mai sus și ne-a aruncat în groapă… în fundul pământului, ne-a aruncat!…
-Creștinii ortodocși cei drepți se mântuiesc!…
De la a treia Evanghelie, bolnava a stat în nesimțire și n-a mai vorbit nimic până dimineața. Credeam că ori se vindecă, ori moare. Însă toți se rugau pentru Maria s-o scape Dumnezeu de diavoli și s-o facă sănătoasă.
Vineri dimineața, bolnava a început a vorbi. O durea inima… Apoi, îndată i s-a citit rânduiala cuvenită și a fost împărtășită cu trupul și Sângele lui Hristos. La amiază vorbea cu toți și era foarte bucuroasă.
Fața ei radia bucurie și lumină. Dar se simțea foarte obosită după atâta chin. Însă mereu zicea: «Pentru păcatele mele am fost chinuită!» alteori zicea: «Doar nu este mai tare el decât Hristos!»
Sâmbătă, 30 ianuarie, la praznicul Sfinților Trei Ierarhi, Maria a luat parte la Sfânta Liturghie. Era foarte fericită și toți dădeau slavă lui Dumnezeu.
Marți, 2 februarie, s-a întors la casa ei, însoțită de părinți și rude.
CÂTEVA CONCLUZII
Din tot ce ne învață Biserica, Sfinții Părinți și însuși Mântuitorul despre diavoli și despre oamenii demonizați trebuie să știm următoarele:
- Diavolii nu intră în oameni fără îngăduința lui Dumnezeu din cauza unor grele păcate personale sau ale întregii familii;
- Diavolii chinuiesc numai trupul celor posedați, atât cât li se îngăduie, dar nu au voie niciodată să se atingă de sufletul lor;
- Chinurile ce le pătimesc cei posedați de duhuri rele sunt considerate de Biserică drept canon de ispășire a păcatelor făcute în viață și, în unele cazuri, o arvună a osândei veșnice dacă demonizații refuză pocăința, cum sunt ateii, sectanții și cei ce mor în păcate grele.
- Cele mai mari păcate care duc la demonizare sunt păcatele împotriva Duhului Sfânt (necredința, hulirea lui Dumnezeu, înjurăturile, lepădarea de dreapta credință) și păcatele strigătoare la cer (avortul, crima, furtul celor sfinte, vrăjitoria de tot felul, sodomia, desfrânarea, adulterul, beția și orice păcate grele care ucid sufletele oamenilor).
- Izbăvirea de diavoli, care este o minune a lui Dumnezeu, nu se poate dobândi decât numai prin multă rugăciune, cu post aspru, prin credință tare și stăruitoare, prin spovedanie curată și Sfânta Împărtășanie, prin răbdare și smerenie profundă și prin molitfe speciale, dezlegări la Sfântul Maslu, repetate de mai multe ori, la biserici și mănăstiri, la Sfintele Moaște și la icoanele făcătoare de minuni.
- În majoritatea cazurilor, diavolii izgoniți din oameni se întorc la vrăjitoarele care i-au trimis sau intră în animale și în alți oameni cu păcate grele, care nu vor să se pocăiască. În unele cazuri foarte rare ei pot intra și în preoți, dacă aceștia nu postesc și nu se roagă cu mare credință.
- În cazul de față, se constată un fapt foarte rar și important pentru noi și anume:
– în această femeie, Maria, au fost mai mulți diavoli, «o căpetenie», cum singuri au recunoscut;
– în urmă cu zece ani, diavolii au fost trimiși de o vecină vrăjitoare, Gheorghița, împreună cu mama ei, Ioana, pentru că tânăra a refuzat să se căsătorească cu fiul ei Nicolae, cum reiese din «mărturisirea» demonilor;
– diavolii își mărturisesc, siliți de Dumnezeu, scopul principal pentru care intră în om, și anume chinuirea trupului și pierderea sufletului în iad;
– ei mărturisesc, de asemenea, neputința lor, locul de unde vin, rolul satanic al vrăjitoarelor, metodele ce le folosesc pentru amăgirea creștinilor și armele prin care pot fi izgoniți din oameni: rugăciunea, postul, smerenia inimii, răbdarea chinurilor, milostenia, Sfânta Cruce, Slujbele Bisericii, pocăința și Sfântul Maslu;
– diavolii recunosc că au căzut din mândrie și nu mai au mântuire pentru că nu se pot smeri, ba se silesc să nu le ia locul în cer creștinii iubitori de Hristos;
– diavolii se tem și ei de iad, de cumplitele chinuri care îi așteaptă după Judecata de Apoi, în timp ce mulți creștini nu se cutremură de iad și zac în grele păcate, fără pocăință și spovedanie curată până la moarte;
– diavolii mărturisesc ce mare valoare are sufletul omului și timpul dat pentru pocăință;
– scopul diavolilor este pierderea sufletelor și osândirea în iad, împreună cu diavolii;
– diavolii recunosc că sectele creștine «nu se mântuiesc» fiind lipsite de Biserică și de Sfintele Taine;
– diavolii sunt și ei neputincioși și se tem de cei ce se pocăiesc, de Sfânta Cruce, de Sfânta Liturghie, de sfinți, de cei ce poartă în inimă pe Hristos și duc viață curată;
– diavolii se cutremură mult de Sfânta Liturghie și de Tainele Bisericii;
– diavolii urmăresc un singur lucru: pierderea sufletelor noastre și folosesc toate armele lor: ateism, lepădare de ortodoxie, desfrâu, beție, ucidere, distracții înșelătoare, ură între oameni, vrăjitorie etc., pentru a răpi cât mai multe suflete în iad.
Dacă trăim cu Hristos în iubire, smerenie, pocăință și fapte bune și nu părăsim Biserica, diavolii nu au nici o putere asupra noastră, căci îngerii lui Dumnezeu ne ajută pe calea mântuirii.
Ieromonahul Teognost, Taina Sfântului Maslu – Taina tămăduirii sufletului și a trupului, Ed. Credința Strămoșească, 2002